BENEA RADU

Data nașterii: 19.03.1979
Locul nașterii: Deva, Jud. Hunedoara
Ocupația: antreprenor

POVESTEA MEA

Motorsportul a fost pentru mine, până de curând, o ”pasiune ascunsă”. Am făcut sport de performanță 10 ani, am terminat facultatea de profil și masterul în management sportiv însă ”microbul” mașinilor de curse l-am dobândit cu adevărat în 2018, pe circuitul de la Adâncata. Atunci am luat decizia să învăț, să mă perfecționez și am urmat cursuri de pilotaj sub îndumarea lui Mihai Beldie care a simțit că am ceva de spus în acest sport. Lucru care s-a și întâmplat chiar la prima cursă, etapa VTM de la Rânca, unde am obținut al 2-lea timp la debutanți și la clasă.

A urmat un nou loc II la Câmpulung, la mai puțin de o secundă de câștigător iar  confirmarea că sunt pe drumul bun a venit la Brașov, unde, pe lângă marea bucurie de a câștiga atât la debutanți cât și la clasă, am reușit să stabilesc cel mai bun timp realizat vreodată la clasa A1, clasă la care am concurat.

Provocările acestui sport și rezultatele obținute în timp atât de scurt, m-au făcut să îmi doresc să îmi dedic cât mai mult timp studiului, să mă implic cu toate resursele de care dispun pentru a mă dezvolta și perfecționa și sunt convins că voi confirma alături de echipa cu care am pornit la drum care devine, cu fiecare zi care trece, o a doua familie.

”Provocările acestui sport și rezultatele obținute în timp atât de scurt, m-au făcut să îmi doresc (…) să mă implic cu toate resursele de care dispun pentru a mă dezvolta și perfecționa.”

PALMARES

2019   Campion național clasa A1
2019   Campion național debutanți

OBIECTIVE

Pe termen lung, îmi doresc să mă perfecționez în acest sport care, cu siguranță, este deja o pasiune.

Vrei să fii și tu partenerul nostru?

Este foarte simplu, click pe butonul de mai jos ca să afli ce trebuie să faci.

Folosim cookies pentru a-ți oferi cea mai bună experiență online. Prin acceptare ești de acord cu utilizarea cookie-urilor în concordanță cu Politica de cookie. Folosește Centrul de confidențialitate pentru setări avansate de confidențialitate.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Când vizitezi orice website, acesta poate salva informații în browser-ul tău, sub formă de cookies. Controlează ce cookie-uri permiți să fie utilizate chiar aici.


Google Analytics este instrumentul Google de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii. Principalul cookie folosit de Google Analytics este cookie-ul „_ga”.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Refuză toate
Acceptă toate